În Costinești, criza economică nu pare să fi poposit. Se construiește enorm, se fac investiții de milioane de euro în infrastructură. Deși comuna – stațiune nu numără mai mult de 2000 de localnici, anul acesta, primarul Traian Cristea susține că are venituri la bugetul local, numai din taxe și impozite, de peste 6 milioane de lei. Așa că nu își face probleme legate de recesiune, criză economică sau inflație.
- Publicitate -
Pe timp de vară, Costineștiul găzduiește zilnic peste 50.000 de suflete, turiști veniți din toate colțurile țării, însă în afara sezonului comuna seamănă mai mult cu un șantier de construcții. Sute de case, pensiuni, hoteluri, restaurante și baruri se construiesc anual, suprafața intravilană a stațiunii extinzându-se în ultimul deceniu de la 147 la 900 de hectare.
Iar situația nu s-a schimbat nici acum, deși criza economică mătură pe jos cu întreg mapamondul. Domeniul construcțiilor și piața imobiliară nu au înghețat în Costinești. Oamenii au în continuare bani să-și extindă pensiunile și spațiile de cazare, găsesc fonduri să cumpere terenuri pentru a-și ridica vile și căsuțe de închiriat turiștilor. Explicația primarului Traian Cristea pentru acest lucru este foarte simplă – turismul în Costinești nu va muri niciodată, indiferent de ce criză sau cataclism îl lovește. A dat exemplul inundațiilor de acum patru ani, care au șters practic stațiunea de pe hartă. În doar doi ani, Costineștiul s-a ridicat și mai puternic și mai atractiv pentru milioanele de turiști care îl vizitează în fiecare an. Așadar, investițiile făcute în stațiunea tineretului se amortizează foarte repede, iar apoi aduc profituri uriașe.
"Românul știe să pună bani deoparte pentru vacanțe"
"Noi nu băgăm criza în seamă la Costinești. Vine, pleacă, nu ne interesează. Oricum, criza asta e bună pentru că îi va trezi pe români la realitate și îi va pune la treabă. Prea ne pierdusem simțul realității. Lucrurile se vor așeza acum la adevărata lor valoare, iar banii vor fi mai prețuiți. Eu nu cred că aceasta este o situație de speriat. Noi am trăit adevărata criză în comunism, când nu aveam ce mânca, nu aveam nici măcar electricitate", povestește primarul.
Traian Cristea nu își face griji pentru sezonul turistic din această vară, chiar dacă se anunță unul dintre cei mai proști ani, din punct de vedere economic, pentru români. "Stați liniștiți că românul știe să-și pună întotdeauna bănuți deoparte pentru vacanțe și distracție. Iar Costineștiul este cea mai accesibilă stațiune de pe litoralul românesc. Nu avem prețuri mari, iar condițiile sunt foarte bune. De aceea, la noi vin turiști din toate categoriile sociale, de la elevi la oameni de afaceri. Media zilnică în Costinești pe timp de sezon este de 50.000 de turiști, cu vârf de sezon de peste 80.000. Iar stațiunea are în jur de 40.000 de locuri de cazare", ne-a declarat șeful administrației locale.
Lucrări de 30 milioane de lei pentru amenajarea falezei
Pentru anul acesta, Primăria Costinești are de cheltuit o căruță de bani pe diferite lucrări. Spre exemplu, în curând va demara un proiect european, în valoare de 2,4 milioane de euro, care constă în lucrări de extindere a rețelei de canalizare și a apei potabile în cartierele nou înființate, asfaltarea drumului care duce spre mănăstire. "Toate lucrările se vor face doar din fonduri structurale. Noi pe asta punem accent – pe bani europeni. Chiar zilele astea am fost la București să discut despre alte proiecte, însă am vorbit cu pereții. E un haos total acolo. Nimeni nu știe nimic. Nu s-au așezat lucrurile după alegeri", spune Cristea.
În prezent, deși ne aflăm în plină iarnă, se lucrează de zor la amenajarea și consolidarea falezei în zona Epavei. Lucrările, finanțate de Ministerul Mediului, se ridică la o valoare totală de 30 milioane de lei și ar trebui să fie gata în acea zonă până la 1 iunie, când începe sezonul estival.
Primarul Traian Cristea vrea plaja la Consiliul Local
Deși guvernanții dezbat de zor pe marginea bugetului pe 2009 și anunță un an auster în ceea ce privește fondurile publice, primarul Cristea Traian spune că el nu își face deloc griji deoarece nu stă în loc de banii de la București. "Numai din colectarea de taxe și impozite locale, am un venit la bugetul comunei de 60 miliarde de lei (n.r. – 6 milioane RON). Sunt multe clădiri, terenuri, afaceri în turism pentru care se plătesc dări la bugetul local. Noi încercăm totuși să nu luăm pielea de pe agenții economici cu aceste taxe și să le permitem astfel să facă investiții tot timpul în modernizarea și dezvoltarea condițiilor de cazare și agrement. În ultimii ani, au început să învețe și agenții economici de la noi să facă turism complet, de calitate. Și-au dezvoltat bazele de agrement, vin cu jocuri, cu soluții distractive pentru timpul liber al turiștilor. O să aduc și anul acesta emisiuni televizate pe plajă, deoarece sunt un mijloc de promovare a Costineștiului foarte eficient", se laudă primarul.
În ceea ce privește punctele slabe ale Costineștiului, Traian Cristea s-a plâns de curățenia de pe plajă din timpul verii. El l-a acuzat pe operatorul care a închiriat că nu-și respectă clauzele contractuale, însă primăria nu poate să intervină și să facă salubrizare deoarece nu îi permite legea. Cea mai bună soluție, în opinia primarului, ar fi ca plajele să treacă în administrarea consiliilor locale, însă este sceptic că acest lucru s-ar putea realiza prea curând.
Primăria Costinești se confruntă cu o mare cerere de locuințe din partea tinerilor. Astfel, numai anul trecut au fost date 101 loturi pentru tinerii din localitate care doresc să își construiască o casă. De asemenea, pe 1 aprilie va fi dat în folosință un bloc ANL cu 16 apartamente, iar în următoarele luni va începe construcția altui bloc cu 24 de apartamente.