Federaţia Rusă vrea să provoace o criză politică în Republica Moldova, prin sistarea livrării gazelor naturale în regiunea transnistreană, a declarat preşedinta Maia Sandu după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate la care s-a discutat situaţia din sectorul energetic, transmite Radio Chişinău.
- Publicitate -
Preşedinta Maia Sandu a reiterat faptul că administraţia regiunii separatiste care, ca urmare a deciziei Moscovei, trece printr-o criză umanitară, a refuzat ajutorul Chişinăului condiţionând soluţiile propuse.
Şefa statului a trecut în revistă principalele soluţii pe care Chişinăul le-a propus Tiraspolului pentru a depăşi criza energetică şi cea umanitară pe care Moscova le-a provocat în regiunea separatistă cu scopul de a destabiliza Republica Moldova.
Printre acestea, să cumpere gaze de pe piaţa europeană pentru malul stâng al Nistrului, iar împreună cu partenerii ucraineni, să ofere cărbune regiunii transnistrene pentru generarea de energie electrică. Toate aceste forme de sprijin au rămas fără nicio reacţie din partea Tiraspolului.
„Chişinăul a spus foarte clar că, dacă sunt pacienţi în stare complicată, aceştia pot fi transferaţi în spitalele de pe malul drept. Şi această ofertă a fost refuzată. În continuare, nu este permis accesul ambulanţelor de pe malul drept pe malul stâng pentru a ajuta oameni la nevoie. Scopul acestei crize umanitare provocate de Kremlin pe malul stâng este generarea crizei politice pe malul drept şi escaladarea situaţiei", a declarat Maia Sandu.
Aceasta s-a referit şi la informația potrivit căreia liderul separatist Vadim Krasnoselski ar fi zburat la Moscova prin aeroportul Chişinău, subliniind că este o dovadă a faptului că autorităţile centrale nu creează niciun impediment în rezolvarea crizei provocate de Rusia.
„Nu este o criză energetică, pentru că există trasee alternative prin care gazele pot veni. Gazprom, Kremlinul mai exact, nu a vrut să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale şi, repet, singura miză este ca să creeze o situaţie de nemulţumire pe malul stâng şi pe malul drept, într-o anumită măsură, şi să folosească energia ca element de destabilizare.
Cunosc despre vizita lui Krasnoselski la Moscova. Aşadar, Chişinăul nu este un impediment în identificarea unei soluţii. Noi ne dorim ca oamenii din regiunea transnistreană să aibă căldură cât mai repede, să aibă curent şi apă”, a punctat Maia Sandu.