Irakul va primi, în septembrie 2014, un prim lot de avioane de luptă F-16 comandate Statelor Unite, potrivit unui anunț de marți al unor oficiali americani cu ocazia vizitei șefului de Stat Major al armatei americane în Bagdad, relatează AFP.
- Publicitate -
Potrivit acestor oficiali, sub protec-ția anonimatului, Statele Unite au acceptat să vândă Irakului, pentru o sumă estimată la valoarea de 12 miliarde de euro, armament și contracte de antrenament, între care și 36 de avioane de luptă F-16.
Irakul dorește să achiziționeze și noi radare și sisteme de apărare aeriană, conform oficialilor.
Bagdadul consideră că trupelor sale le lipsesc mijloacele de protejare a frontierelor țării.
Acest anunț în care se specifică data livrării acestor avioane a survenit cu ocazia vizitei la Bagdad a generalului Martin Dempsey, șeful de Stat Major al armatei americane. Generalul s-a întâlnit cu premierul irakian Nouri al-Maliki precum și cu omologul său irakian, generalul Babaker Zebari.
Aceasta este prima vizită în Irak după finalizarea operațiunii de retragere a trupelor americane, în decembrie 2011.