Vineri, 05 Iunie 2026

CFR vinde chiriașilor locuințele de serviciu

de Anca CHICU Miercuri, 22 August 2012 263 < 1 min citire
1.178 de locuințe de serviciu, aflate în proprietatea privată a CFR, vor putea fi cumpărate de chiriași, au anunțat ieri reprezentanții companiei.
Locuințele de serviciu se află în clădiri proprietate a CNCF CFR SA, situate în zona stațiilor de cale ferată, halte, puncte de oprire etc., și sunt ocupate de chiriași în baza unor contracte de închiriere, încheiate cu cele opt regionale de cale ferată.
"Prețul este stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 244/2011, pentru modificarea art.16 din Legea 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, care stabilește faptul că «valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii». Vânzarea locuințelor de serviciu poate demara doar la solicitarea fermă scrisă a titularului care ocupă imobilul în baza contractului de închiriere", au precizat reprezentanții CFR. Potrivit acestora, adoptarea măsurii va contribui la creșterea veniturilor companiei, în conformitate cu țintele prevăzute în acordul semnat de Guvernul României cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.
Taguri
Articolul anterior Șerban Ionescu nu are borelioză
Articolul următor Culmea războiului: SUA vând avioane militare Irakului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei