Curtea Constituțională a Repu-blicii Moldova a declarat vineri că președintele în exercițiu Vladimir Voronin trebuie să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate, informează Reuters.
- Publicitate -
"Președintele în exercițiu nu numai că are dreptul, dar are obligația de a dizolva Parlamentul și de a fixa o dată pentru alegeri anticipate", a declarat judecă-toarea Elena Safaleru dând citire deciziei Curții.
Voronin a cerut Curții să se pronunțe asupra dizolvării Parlamentului în termeni con-stituționali, după ce Parlamentul a eșuat și a doua oară în încercarea de a alege un șef al statului care să-i urmeze în funcție. Demersul este însă unul pur formal.
Actualul președinte al țării, ales deja președinte al Parlamentului, nu mai poate candida pentru un al treilea mandat. Potrivit Constituției, alegerile anticipate trebuie organizate în termen de 45 de zile de la data dizolvării legislativului.
Cu câteva zile înainte de dizolvarea Parlamentului, comuniștii moldoveni au inițiat, însă, modificarea Codului Electoral, prin scăderea pragului electoral de la 6% la 5% și reducerea numărului de participanți la vot necesar validării alegerilor, de la jumătate la o treime.