Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat, în 16 iulie, o hotărâre importantă în cauza Lin II, prin care a stabilit că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României cu privire la prescripţia răspunderii penale nu este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene în materia fraudei grave care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii. Decizia continuă linia trasată în cauza Lin I şi are efecte semnificative asupra dosarelor penale aflate încă pe rol.
- Publicitate -
Potrivit CJUE, instanţele naţionale trebuie să lase neaplicată soluţia stabilită de ÎCCJ în 2022 privind legea penală mai favorabilă, atunci când aceasta ar putea conduce la imposibilitatea sancţionării unor fapte grave de fraudă. Curtea a subliniat că aplicarea acelui standard naţional poate creşte considerabil riscul ca anumite fapte de corupţie şi evaziune să rămână nepedepsite, mai ales în condiţiile în care, pentru o perioadă de aproape patru ani, nu au existat cauze de întrerupere a prescripţiei.
CJUE a clarificat şi o chestiune esenţială privind delimitarea fraudei grave. În lipsa unui prag stabilit de dreptul intern, orice fraudă cu o valoare totală de peste 50.000 de euro intră, în principiu, în această categorie. Astfel, hotărârea vizează în mod direct dosarele în care prejudiciul depăşeşte acest prag şi în care riscul de impunitate este apreciat ca fiind sistemic.
Curtea a precizat, de asemenea, că o hotărâre aflată încă în recurs în casaţie nu are, în principiu, autoritate de lucru judecat în sensul că ar împiedica aplicarea dreptului Uniunii. Cu alte cuvinte, dacă o cauză nu este definitiv închisă, instanţa naţională trebuie să ţină seama de interpretarea obligatorie oferită de CJUE, chiar dacă aceasta contrazice o soluţie anterioară a instanţei supreme române, conform news.ro.
Un alt punct important din hotărârea de la Luxemburg priveşte principiul legalităţii penale. CJUE a arătat că obligarea instanţelor naţionale să nu aplice decizia ÎCCJ din 2022 nu încalcă acest principiu, întrucât măsura este previzibilă în cadrul ordinii juridice europene şi derivă din obligaţia statelor membre de a asigura protecţia efectivă a intereselor financiare ale Uniunii.
Reacţia ÎCCJ
În aceeaşi zi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reacţionat printr-un set de precizări în care îşi apără raţionamentul juridic. Instanţa supremă afirmă că rolul său nu este de a opune dreptul Uniunii altor standarde europene, ci de a asigura o aplicare loială, previzibilă şi coerentă a normelor juridice.
ÎCCJ susţine că soluţia sa din 2022 nu a urmărit să ignore dreptul european, ci să aplice dreptul Uniunii prin prisma garanţiilor oferite de Carta drepturilor fundamentale şi prin raportare la nivelul de protecţie consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Din această perspectivă, instanţa supremă consideră că standardele europene nu trebuie văzute ca fiind în competiţie, ci ca parte a unui sistem juridic coerent.
Curtea Supremă mai arată că valorificarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului reprezintă o componentă normală a interpretării juridice europene şi nu o abatere de la aceasta. În viziunea ÎCCJ, dreptul european funcţionează ca un ansamblu în care dialogul dintre CJUE şi CEDO este complementar, iar aplicarea normelor trebuie făcută cu echilibru, responsabilitate şi respect pentru drepturile fundamentale.
Efectele hotărârii
Hotărârea CJUE poate avea consecinţe importante pentru cauzele penale aflate pe rol, în special pentru acele dosare de fraudă gravă în care s-a ridicat problema prescripţiei. Pentru procesele care nu sunt definitiv închise, instanţele române vor trebui să aplice interpretarea oferită de CJUE, chiar dacă aceasta contrazice soluţia internă anterioară.
Pentru cauzele deja finalizate definitiv, situaţia este mai limitată, deoarece dreptul Uniunii nu impune automat redeschiderea tuturor proceselor închise. Totuşi, acolo unde hotărârea nu are încă autoritate de lucru judecat în sens complet, decizia CJUE poate schimba cursul procesului.
