Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5 grade, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a înregistrat ieri în provincia Sichuan, zonă afectată în luna mai de un seism devastator, dar deocamdată nu există informații cu privire la eventuale victime, relatează AFP.
- Publicitate -
Cutremurul s-a înregistrat la ora 06.18 GMT (08.18, ora României) la circa 100 de kilometri nord de Mianyang, oraș situat într-una dintre zonele cele mai afectate de seismul din luna mai, potrivit USGS.
"Cutremurul a fost puternic resimțit, însă deocamdată nu avem informați cu privire la eventuale victime", a declarat un purtător de cuvânt al Biroului regional de seismologie.
Vineri, provincia vecină Yunnan a fost afectată de două cutremure - de 4,3 grade și 4,9 grade - soldate cu 19 răniți, iar 95.000 de persoane au fost evacuate.