Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cutremurul de 7,8 din Noua Zeelandă a apropiat cu doi metri principalele două insule

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Noiembrie 2016 163 < 1 min citire
Cutremurul de 7,8 din Noua Zeelandă  a apropiat cu doi metri principalele două insule
Principalele două insule din Noua Zeelandă, Insula de Nord și cea de Sud, s-au apropiat după seismul cu magnitudinea 7,8 care a lovit țara luni, soldându-se cu doi morți, relatează DPA.
Potrivit Agenției de monitorizare a cutremurelor GeoNet, în urma cutremurului foarte puternic, Capul Campbell, vârful nord-estic al Insulei de Sud, s-a apropiat cu peste doi metri de Insula de Nord, potrivit Agerpres.
Una dintre zonele cele mai afectate, orașul Kaikoura, de pe coasta estică a Insulei de Sud, s-a înălțat 70 de centimetri.
"Toate aceste deplasări de teren au avut loc în timpul cutremurului în termen de câteva secunde", a indicat agenția de monitorizare a cutremurelor.
De asemenea, în partea sudică a Insulei de Nord, coasta de est s-a deplasat spre vest cu 1-5 cinci centimetri, în timp ce în cazul capitalei Wellington s-a produs o deplasare între 2 și 6 centimetri spre nord.
Taguri
Articolul anterior Finlanda șochează. Toate materiile din programa școlară, eliminate
Articolul următor 73 de persoane au murit, după ce un camion încărcat cu benzină a explodat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei