Duminică, 07 Iunie 2026

Decizie importantă pentru Italia. Deputații au votat noul guvern Conte

de Cuget Liber Miercuri, 11 Septembrie 2019 280 < 1 min citire
Decizie importantă pentru Italia. Deputații au votat noul guvern Conte
Premierul italian, Giuseppe Conte, a obținut, luni seară, cu ușurință votul de încredere al deputaților, cărora le-a promis să angajeze Italia într-o "nouă eră reformatoare", cerând în același timp un impuls din partea Europei în ce privește regulile bugetare și imigrația, relatează AFP. 
Dintre cei 606 deputați care au votat, 343 s-au exprimat pentru, 263 au fost contra și trei s-au abținut, potrivit rezultatului oficial. 
Într-un discurs de o oră și jumătate, șeful guvernului, reînvestit în funcție în fruntea unei noi majorități alcătuite din Mișcarea 5 Stele (M5S, antisistem) și Partidul Democrat (centru-stânga), a prezentat un "proiect politic de mare amploare" pentru legislatura care, teoretic, se încheie în 2023. 
El a cerut clasei politice și cetățenilor mai multă moderație în ton și "mai multă sobrietate în special pe rețelele sociale", solicitându-le miniștrilor "coeziune și fidelitate". Viața coaliției precedente, care a unit M5S și Liga (extremă-dreapta) lui Matteo Salvini, a fost marcată de dispute, invective și polemici zilnice. 
Taguri
Articolul anterior Donald Trump: "Negocierile cu talibanii sunt moarte!"
Articolul următor Parlamentul britanic refuză din nou alegeri anticipate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei