Autoritățile austriece au descoperit, sâmbătă dimineață, doi migranți morți într-un tren care transporta tiruri din Italia în Austria. Anchetatorii nu au determinat dacă cei doi pasageri clandestini și-au pierdut viața din cauza temperaturilor scăzute sau dacă au fost striviți în timpul descărcării tirurilor. Al treilea migrant este în stare gravă și a fost transportat la un spital din provincia Tirol.
- Publicitate -
Momentan nu există informații despre naționalitatea celor trei migranți. Autoritățile austriece cred că cei trei migranți încercau să ajungă în Germania, țară spre care se îndreaptă cei mai mulți migranți ajunși pe țărmurile Europei.
De asemenea, localitatea în care s-a oprit trenul pentru a livra tirurile este situată la doar 16 kilometri de frontiera austriaco-germană.
Cei trei pasageri clandestini s-au ascuns într-un tren care nu are niciun acoperiș și reprezintă o alternativă pentru a transporta mărfuri peste granița montană dintre Austria și Italia.
Un purtător de cuvânt al poliției a explicat că migranții se ascundeau sub tiruri și au avut la dispoziție aproximativ 20 de minute pentru a coborî, după ce tirurile și-au pornit motoarele și înainte ca acestea să fie descărcate.
"Având în vedere că ei nu s-au mișcat, noi luăm în considerare posibilitatea că aceștia și-au pierdut conștiința din cauza frigului sau poate erau deja morți", a declarat purtătorul de cuvânt, care a precizat că temperatura nu depășește 2 grade Celsius în localitatea Woergl.