Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, merge, astăzi, într-o vizită de lucru la Roma, unde va avea întrevederi cu consulii generali și onorifici ai României, cu reprezentanți ai asociațiilor de români și ai cultelor românești din Italia.
- Publicitate -
"În cadrul întâlnirilor vor fi abordate aspecte privind orga-nizarea alegerilor pentru Parla-mentul European, problemele cu care se confruntă comunitatea românească, măsuri pentru îmbu-nătățirea asistenței consulare, precum și modalități de creștere a implicării consulilor onorifici în vederea dezvoltării cooperării economice bilaterale și a promovării unei imagini pozitive a României și a românilor în Italia", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Comunicatul nu menționează nicio întrevedere a șefului diplomației române cu oficiali ai guvernului italian sau cu autorități locale italiene.