Vicepremierul României, Dragoș Anastasiu a comentat miercuri la Antena 3 CNN miercuri valoarea mare a contractului de mandat a directorului Regiei Autonome a Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care ajunge la aproape un milion de euro pe an. "Sper că s-a pus virgula greșit sau punctul, pentru că sincer chiar nu pot să-mi imaginez așa ceva", a spus Anastasiu.
- Publicitate -
Directorul de la RAPPS, Marius Grojdean, despre care a vorbit și premierul Ilie Bolojan, în cazul celebrei tranzacții imobiliară din cauza căreia statul încă pierde bani, pentru sediul Eximbank, are un contract de mandat foarte generos.
Contractul de mandat înseamnă pe lângă indemnizație, adică salariul pe care îl încasează directorul, și o serie de beneficii, bonusuri, prime, poate o casă, mașină, asigurări de sănătate.
Pe site-ul Guvernului, bilanțul contabil pentru 2024, arată că indemnizația membrilor Consiliului de Administrație al RA-APPS s-a prevăzut suma totală în 2024 de 1,5 milioane de lei, iar pentru contractul de mandat al directorului general s-a prevăzut suma de 4,5 milioane de lei, care înseamnă aproximativ 900.000 de euro.
"Eu sper că s-a pus virgula greșit sau punctul, pentru că sincer chiar nu pot să-mi imaginez așa ceva. Nu avem nici la Hidroelectrica, nici pe departe, așa ceva. Nu am avut sau nu avem acum timp să verificăm care este adevărul dar cu siguranță nu știu ce s-a fie prevăzut și unde s-a pus virgula, cu siguranță nu s-a executat așa ceva", a spus Anastasiu, care a promis că după încheierea emisiunii, va furniza datele exacte despre cât a câștigat anul trecut directorul RAPPS.