Un celebru DJ din Ibiza este implicat într-un dosar de trafic internațional de droguri între Spania și SUA. Acesta este acuzat că ar fi „creierul” întregii operațiuni.
- Publicitate -
Euronews scrie că DJ-ul acuzat este Hugo Bianco, de origine argentiniană, care a mixat în cluburi celebre precum Amnesia, Pacha Ibiza și Destino.
Armand Goșu: „Argumentul că Eugen Tomac este apropiat Ucraina și Republica Moldova nu convinge".
El este considerat presupusul „creier” al organizației, iar Înalta Curte de Justiție din Insulele Baleare a menținut o condamnare la 9 ani și 6 luni de închisoare, precum și o amendă de 3 milioane de euro.
Arestarea sa face parte din Operațiunea Pertinax, o anchetă comună desfășurată de Garda Civilă din Spania și Direcția de Investigații pentru Securitate Internă a SUA.
Potrivit publicației Diario de Ibiza, Bianco ar fi fost o figură-cheie într-o rețea care opera între Ibiza, Barcelona și Miami.
Instanța susține că acesta oferea „sprijin logistic”, ajutând curierii care transportau droguri între Statele Unite și Europa, precum și la depozitarea și transportul stupefiantelor. Potrivit acuzațiilor, între septembrie 2019 și august 2020, acesta ar fi contribuit la transportul unor cantități importante de MDMA, cocaină, ketamină și canabis în Insulele Baleare.
În 2020, în cadrul operațiunii, 21 de suspecți au fost arestați în Ibiza, Barcelona și Girona, inclusiv la locuința lui Bianco din Jesús, în municipiul Santa Eulària des Riu, Ibiza.
În urma perchezițiilor, autoritățile au confiscat 38 de kilograme de canabis, 4.500 de plante de canabis, 8 kilograme de droguri sintetice și 45.000 de euro în numerar. În Miami, autoritățile au arestat alte trei persoane și au confiscat 15 kilograme de pastile cu MDMA și 14 kilograme de ketamină lichidă.
În prezent, Bianco s-ar afla în statul american Florida și a fost declarat fugar, alături de alți doi inculpați care nu au răspuns citațiilor emise de instanță.