Duminică, 07 Iunie 2026

Doliu în lumea culturală din România. A murit unul dintre importanții prozatori ai Generației '80

de Madalina PETRESCU Vineri, 04 August 2023 2211 < 1 min citire
Doliu în lumea culturală din România. A murit unul dintre importanții prozatori ai Generației '80
George Cușnarencu, unul dintre cei mai buni prozatori ai „Generației '80”, premiat de Uniunea Scriitorilor și de Academia Română, a murit la 72 de ani, a anunțat Uniunea Scriitorilor din România.
George Cușnarencu s-a născut în 1951 la Dorohoi, în județul Botoșani.
A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, în anul 1977. Ca student, a frecventat cenaclul Junimea (care funcționa în cadrul Facultății de Limba și Literatura Română sub conducerea profesorului și criticului Ovid S. Crohmălniceanu) și a participat la cunoscuta antologie Desant 83 a acestui cenaclu.
A debutat în volum cu proză scurtă, Tratat de apărare permanentă, în anul 1983.
A publicat mai multe romane, printre care: Tangoul memoriei, Dodecaedru, Ultimul Isus, magnificul, Călătoria Luceafărului, Requiem, Trandafirul Tăcerii Depline, Săptămâna Patimilor, Piața Aristotel, Colonia Penitenciară Oranj.
Ca ziarist, a lucrat multă vreme în calitate de redactor-șef al revistei de popularizare științifică Magazin.
George Cușnarencu a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România, în anul 1984, și Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, în anul 1993.
Prin dispariția prematură a lui George Cușnarencu, literatura română suferă o dureroasă pierdere", transmite Uniunea Scriitorilor.
Taguri
Articolul anterior ANI s-a sesizat în cazul consilierului general USR Ana Ciceală
Articolul următor Societate comercială SANCȚIONATĂ că nu a respectat prevederile legale privind UNIFORMA POLIȚIȘTILOR

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei