Doliu în lumea presei din România. Un mare gazetar a plecat la stele

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România anunță cu tristețe că jurnalistul Vasile Stan a plecat la cele veșnice. Președintele filialei Presa Culturală a UZPR, Marian Nencescu, a scris câteva rânduri în amintirea colegului de breaslă.

“Aflu cu durere că, în urmă doar cu câteva zile, în Duminica Vameșului și a Fariseului, a mai plecat la stele un mare gazetar din familia și redacția săptămânalului „Apărarea patriei”, azi „Observatorul Militar”, esteistul și publicistul Vasile Stan (n.19 februarie 1940, Luncavița, Tulcea – d. 9 februarie 2025, București). A plecat discret și elegant, la fel cum a și trăit, urmându-le altor doi ziariști, și ei dispăruți de puțină vreme, și pe care abia ni-i mai amintim, colonelul-inginer, poliglot și mucalit, Cristian Crâmpiță și suavul esteist și director îngăduitor, Vasile Popa.

L-am cunoscut pe Vasile Stan, în 1986, când debutam și eu la rubrica reportaj a ziarului, condus atunci de un mare gazetar și descoperitor de talente publicistice, Radu Olaru, cel care, în 1990, la schimbarea de ștafetă cu, azi generalul gazetar, poate cel mai titrat publicist din presa noastră militară, Gheorghe Văduva, îi spunea acestuia cu duioșie: „În toți acești ani, singura mea grijă a fost să apăr ziarul". (…)

Cum era cutuma pe atunci, majoritatea redactorilor publicau și cărți, evident la Editura Militară. Dânsul avea două cărți, adevărate manuale, consultate de noi, gazetarii mai tineri, în diverse ocazii: „Probleme filosofice ale științei militare”, apărută în 1980, și și „Revoluția tehnico-științifică și implicațiile ei în domeniul militar" (1982). Le mai și citam, dacă nu chiar le „adaptam”, de-a dreptul, la nevoie. Ulterior, Vasile Stan a devenit și redactor-șef adjunct al ziarului. Foarte discret, muncitor, își asumase, de la sine, cel mai ingrat rol: acela de a citi, cu ochi ager, publicația, și de a o feri de eventuale acuzații de lipsă de spirit partinic. Grozavă provocare, mai ales că nu lipseau din preajma noastră nici cenzorii de profesie, și nici căutătorii oportuniști de greșeli imaginare. Își îndeplinea rolul cu maximă discreție, uneori chiar fără să atragă atenția asupra unor aspecte pe cât de sensibile, pe atât de acute.

Presa acelor ani nu era nici grădiniță de copii, nici cenaclu. Era o provocare pe care marii gazetari pe care i-am cunoscut eu o făceau agreabilă. Acolo ori scriai, ori plecai. Mulți ani, pașii noștri nu prea s-au suprapus. Eu pe teren, „la reportaj”, dânsul la sediu, în ședințe nesfârșite, ori la tipografie, unde se dădea în fiecare marți noaptea „Bunul de tipar”.

Niciodată n-am știut cât a lucrat Vasile Stan pe textele altora, pe ale mele, dar și, de multe ori, pe ale unor șefi din minister. Nici nu ne-a spus, nici nu s-a plâns, deși, peste ani, un confrate, gazetarul Dumitru Roman, avea să-și amintească, scriind ferparul din „Observatorul Militar”, de săptămâna asta, de o astfel de întâmplare: „Nu mai ştiu exact anul, dar ţin minte că după o întâlnire cu un colonel inginer, i-am mărturisit redactorului-şef (respectiv colonelului Vasile Stan, după 1990, redactor-șef al revistei „Spirit militar modern” – n.n.) dezamăgirea şi neîncrederea mea în cei chemaţi să facă reforma armatei. „Ne zbatem degeaba, i-am spus, comandanţii pentru care scriem nici măcar nu deschid revista, darămite s-o mai şi citească". Şi i-am relatat ce aflasem de la colonelul inginer, abia întors dintr-o misiune în teatrele de operaţii. Era pe aeroport, gata de plecare în misiune, când a fost chemat de generalul care supraveghea plecarea misiunii. După ce i-a dat câteva „indicaţii preţioase” despre cum să lucreze cu oamenii, generalul a adăugat: „A, şi încă ceva, domnule colonel, să ştii că primele şase luni lucrezi pentru mine!" (…)

La plecare, Drum bun printre stele, distinse coleg! Lumea merge înainte și nici noi nu ne simțim prea bine, care pe unde mai suntem.

Articolul integral îl puteți citi AICI.