Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dominic Fritz a devenit cetățean român cu acte în regulă

de Madalina PETRESCU Joi, 18 Decembrie 2025 67 1 min citire
Dominic Fritz a devenit cetățean român cu acte în regulă
Liderul USR și primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a depus jurământul de credință și a obținut certificatul care atestă cetățeina română. Fritz s-a arătat foarte entuziasmat și a spus că este un privilegiu să-și fi putut alege iubirea pentru România.Dominic Fritz este cetățean român cu acte în regulă
”Ce imens privilegiu să-mi fi putut alege iubirea pentru această țară. Mi-am depus jurământul de credință față de România, al cărei cetățean sunt de azi.
Mulțumesc, România, pentru brațele tale deschise, pentru potențialul tău de inspirație, pentru energia ta debordantă.
Mulțumesc, Timișoara, ca îmi ești acasă”, scrie Dominic Fritz.
Fritz a dat examen și a susținut interviu
În urmă cu câteva săptămâni, Dominic Fritz a avut interviul pentru obținerea cetățeniei române. Imediat după ce a ieşit de la interviu, Dominic Fritz a povestit cum a fost şi ce întrebări i s-au pus.
”Chiar m-au întrebat de zeităţile dacice, mi-a picat această întrebare. Deci întâi a trebuit să scriu un articol din Constituţie, după dictare, să vadă dacă ştiu să scriu, apoi a trebuit să citesc câteva fraze dintr-o poveste şi după aia am extras 12 din cele 400 de întrebări despre care am mai povestit. Prima întrebare a fost foarte simplă, care este capitala României? Şi apoi chiar a picat această întrebare, enumerează două zeităţi dacice şi am ştiut de Zamolxis. Apoi mi-a mai picat întrebarea cine a fost Basarab I? A trebuit să explic o zicală: ”Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima”.. Şi a trebuit să recit Imnul României, bineînţeles. Şi cred că m-am descurcat bine”, a spus Fritz.
Taguri
Articolul anterior Sezon de gripă fără precedent. OMS confirmă răspândirea unei noi tulpini
Articolul următor Rezerviștii militari își strigă din nou oful, la București: „Suntem într-o stare de umilință greu de suportat”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei