Președintele american Donald Trump a respins brutal răspunsul Iranului la propunerile americane de încetare a războiului, agitând din nou amenințările la adresa Teheranului, acuzat că și-a vizat vecinii din Golf, informează agenția AFP.
- Publicitate -
„Am citit răspunsul așa-zișilor «reprezentanți» ai Iranului. Nu-mi place deloc - este total inacceptabil", a transmis președintele american Donald Trump.
La mai bine de o lună de la începutul armistițiului dintre cei doi beligeranți, negocierile par mai mult ca niciodată în impas, iar speranțele de soluționare sunt nebuloase, niciuna dintre părți nedezvăluind public propunerile sale.
După zile de așteptare, Iranul a anunțat că a răspuns planului american, dar fără a oferi detalii. Televiziunea de stat iraniană a relatat doar că răspunsul Teheranului, transmis prin intermediul mediatorului pakistanez, a fost „concentrat pe încheierea războiului pe toate fronturile, în special în Liban, și pe garantarea securității navigației maritime".
Potrivit Wall Street Journal, propunerea Teheranului prevede o redeschidere treptată a Strâmtorii Ormuz, pe care Iranul a blocat-o de la începutul ostilităților pe 28 februarie, și o ridicare simultană a blocadei navale americane asupra porturilor iraniene. Teheranul ar fi, de asemenea, pregătit să dilueze o parte din uraniul său îmbogățit și să trimită restul către o țară terță.
Washingtonul și multe țări suspectează Teheranul că dorește să se doteze cu arme nucleare prin îmbogățirea uraniului, lucru pe care Iranul îl neagă, apărându-și dreptul la energie nucleară civilă.