Președintele american Donald Trump a declarat că o schimbare de regim este în curs în Iran, amenințând în același timp că va continua bombardamentele dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, informează agenția AFP.
- Publicitate -
„Există automat o schimbare de regim, deoarece toți reprezentanții regimului condus de Ali Khamenei au fost uciși", a declarat președintele american, înainte de a pleca din Florida către Memphis.
„Negociem cu oameni pe care îi consider foarte rezonabili, foarte solizi. Sunt foarte respectați și poate că unul dintre ei va fi cel pe care îl căutăm", a spus el, afirmând, de asemenea, că noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este indisponibil și nu este implicat în dialog.