Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Donald Trump amână mutarea ambasadei SUA din Israel

de Cuget Liber Joi, 01 Iunie 2017 160 1 min citire
Donald Trump amână mutarea ambasadei SUA din Israel
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat joi un ordin prin care amână cel puțin pentru șase luni mutarea ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, făcând astfel un pas înapoi într-o promisiune din timpul campaniei electorale, informează agențiile internaționale de presă.Respectiva promisiune a provocat proteste din partea palestinienilor, care au susținut că transferul ambasadei SUA la Ierusalim ar putea pune în pericol procesul de pace israeliano-palestinian.
Dar Casa Albă a menționat în anunțul privind amânarea acestei mutări ca ea va avea loc în final și a cerut ca decizia luată acum de Trump să nu fie considerată 'nicidecum un pas înapoi făcut de președinte în sprijinul său puternic pentru Israel și pentru alianța SUA-Israel'. 
''Președintele Trump a luat această decizie pentru a mări șansele de succes ale negocierilor pentru un acord între Israel și palestinieni, respectându-și obligația solemnă de a apăra interesele de securitate ale Americii'', a explicat purtătorul de cuvânt al Casi Albe, Sean Spicer.
''Dar, așa cum (Trump) și-a afirmat repetat intenția de a muta ambasada, întrebarea nu este 'dacă' această mutare va avea loc, ci 'când''', a subliniat el, potrivit Agerpres.ro.
De fapt, decizia cu privire la transferul ambasadei SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim a fost luată cu mai mult de două decenii în urmă, dar toți președinții americani au semnat la fiecare șase luni un ordin prin care se amână această mutare. Trump a semnat și el un asemenea ordin chiar în ziua în care expira cel semnat de Barack Obama.
În timpul recentei sale vizite în Israel și în teritoriile palestiniene, Trump s-a abținut să abordeze public acest subiect.
Taguri
Articolul anterior "Am devenit pericol public la scară europeană"
Articolul următor Burse de cercetare pentru tinerii absolvenți de liceu care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei