Președintele SUA Donald Trump a organizat sâmbătă, 3 ianuarie, o conferință de presă după capturarea liderului Venezuelei, Nicolas Maduro.
- Publicitate -
„La directivele mele, SUA l-au extras, în capitala Venezuelei, pe președinte Maduro. A fost un atac spectaculos, așa cum oamenii nu au văzut din Al Doilea Război Mondial. Operațiunea s-a numit „Midnight Hammer” și a fost perfectă. Nici o altă națiune nu ar fi reușit să facă ce a făcut SUA. Toate capacitățile adversare nu au avut nici o șansă. Era întuneric, luminele erau stinse. L-am capturat alături de soția lui, amândoi acum ei vor primi o judecată în stilul american. Va fi judecat de narcoterorism împotriva Statelor Unite ale Americii,” a spus liderul de la Washington.
„Avem cele mai performante echipamente. Niciun american nu a fost omorât în timpul extracției. Vrem pace în Venezuela. Aici ma refer și la cetățenii care trăiesc în America și vor să meargă înapoi acasă. Industria cu petrol din Venezuela a fost la pământ. Nu au obținut nimic din ce ar fi putut. Noi vom avea o companie mare de petrol din State care se va duce, va cheltui zeci de miliarde și vor schimba infrastructura, iar asta va aduce bani în țară. Ne pregătim pentru un al doilea val, dar cel mai probabil nu va fi cazul," a mai spus acesta.
Preşedintele Donald Trump a mai spus că Statele Unite vor prelua conducerea Venezuelei într-o perioadă de tranziţie „judicioasă” către democraţie şi a ameninţat cu un al doilea atac şi mai puternic, dacă SUA vor fi împiedicate să facă aceasta.
Preşedintele SUA a declarat în cadrul conferinţei de presă în Florida că Statele Unite vor conduce Venezuela pentru moment, deşi nu este clar cum se va realiza acest lucru. Declaraţia vine după ce, printr-o operaţiune specială, în care s-a folosit forţa militară, SUA l-au capturat în cursul nopţii pe preşedintele Nicolas Maduro şi pe soţia lui şi îi aduc cu o navă la New York pentru a fi judecaţi.
„Vom conduce ţara până când vom putea realiza o tranziţie sigură, adecvată şi judicioasă", a declarat Trump, fără a da detalii concrete.
„Nu vrem să fim implicaţi în numirea altcuiva şi să ne aflăm în aceeaşi situaţie în care ne-am aflat în ultimii ani. Aşadar, noi vom conduce ţara", a proclamat Trump, fără a oferi un calendar cu privire la durata estimată a unei astfel de tranziţii de putere.
„După cum ştie toată lumea, industria petrolieră din Venezuela se află într-o criză de lungă durată... Vom trimite marile companii petroliere americane să investească miliarde de dolari, să repare infrastructura grav deteriorată şi să înceapă să genereze venituri pentru ţară", a anunţat Donald Trump.
Donald Trump şi-a început conferinţa de presă lăudând operaţiunea SUA din Venezuela de noaptea trecută. „Acesta a fost unul dintre cele mai uimitoare atacuri şi una dintre cele mai eficiente şi puternice demonstraţii ale puterii şi competenţei militare americane din istoria Statelor Unite", a proclamat preşedintele american.
„Nicio naţiune din lume nu ar fi putut realiza ceea ce a realizat America ieri, sau, sincer, într-un timp atât de scurt. Toate capacităţile militare venezuelene au fost neutralizate, iar bărbaţii şi femeile din armata noastră, în colaborare cu forţele de ordine americane, l-au capturat cu succes pe Maduro în miezul nopţii", a declarat Trump.
„Nu vrem să fim implicaţi în numirea altcuiva şi să ne aflăm în aceeaşi situaţie în care ne-am aflat în ultimii ani. Aşadar, noi vom conduce ţara", a proclamat Trump, fără a oferi un calendar cu privire la durata estimată a unei astfel de tranziţii de putere.