Occidentalii au continuat, ieri, eforturile diplomatice în vederea unei rezoluții puternice a Consiliului de Securitate al ONU cu privire
- Publicitate -
la distrugerea arsenalului chimic sirian, după o zi de la publicarea unui raport care "îți dă fiori" privind masacrul de la 21 august. Pe o singură voce, Wa-shingtonul, Parisul și Londra au proclamat că raportul ONU nu lasă vreo îndoială în pri-vința responsabilității extrem de clare a regimului Bashar al-Assad în atacul cu arme chimice comis la periferia Damascului, pe 21 august. Șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, a evocat un document cu un conținut copleșitor. Dar, după două zile de la un acord între Statele Unite și Rusia cu privire la dezarmarea chimică a Siriei, Rusia, aliatul loial al acesteia, se opune unui proiect ONU care să amenințe regimul sirian cu "consecințe" - adică sancțiuni care pot merge până la recurgerea la forță -, în cazul în care acesta nu își respectă obligațiile. Ieri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a primit pe omologul său francez Laurent Fabius, în contextul în care Moscova se opune unui proiect, apărat de Paris, al unei rezoluții "puternice și constrângătoare" privind distru- gerea armelor chimice siriene. Secretarul de Stat american John Kerry urmează să îl primească, astăzi, pe omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care China a opus în trei rânduri, alături de Rusia, un vot de veto unor proiecte de rezoluție ale Consiliului de Securitate împotriva Siriei. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a prezentat, luni, celor 15 membri ai Consiliului de Securitate un raport, a cărui lectură, a spus el, "îți dă fiori". Cei care l-au redactat sunt inspectorii ONU care au efectuat o anchetă pe teren în urma atacului cu arme chimice comis pe 21 august, lângă Damasc. Această "crimă de război", potrivit lui Ban Ki-moon, s-a soldat cu 1.429 de morți. Fără să desemneze în mod explicit autoritățile siriene, în text sunt prezentate "probe flagrante și con-vingătoare" cu privire la recurgerea la gaz sarin. Conform documentului, "arme chimice au fost utilizate la o scară relativ mare în cursul con-flictului sirian, împotriva unor civili, inclusiv unor copii". Ban Ki-moon nu le-a nominalizat nici el, dar a reclamat ca vinovații să dea socoteală. El a cerut totodată Consiliului să prevadă consecințe într-o rezoluție clară pentru cazul în care Damascul nu respectă planul de distrugere a arsenalului său chimic negociat, sâmbătă, la Geneva, de către Kerry și Lavrov.