Șase persoane - patru liceeni și două românce - și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut vineri seara în apropiere de orașul Stara Zagora, când un autocar înmatriculat în Turcia a lovit în plină viteză un automobil peste care apoi s-a răsturnat, relatează presa bulgară.
- Publicitate -
Cele două românce se aflau în autocar, iar liceenii în mașina peste care s-a răsturnat autobuzul.
Autocarul avea la bord 30 de persoane, dar în afara celor două femei din România care și-au pierdut viața nimeni nu a pățit nimic. În schimb, cei patru tineri bulgari - elevi în ultimul an la un liceu de limbi străine din Stara Zagora - au murit pe loc. Echipele de descarcerare au avut nevoie de trei ore pentru a scoate cele șase cadavre dintre fiarele contorsionate, potrivit Sofia News Agency.