Mai țineți minte galantarele de la alimentară pline cu lapte, iaurt, sana și brânză topită, crenvurștii și salamurile cu soia? Bananele verzi coapte în șifonier, dropsurile chinezești?
- Publicitate -
Puțini știu însă că și în fabricația multor produse se foloseau E-uri. Este adevărat, însă se urmărea la sânge cantitatea de conservanți alimentari. Ori, după Revoluție, primele organe care au fost desființate au fost controalele tehnice de calitate (CTC-urile).
Elvira Grosu, inginer în chimia alimentelor, ne-a dezvăluit care erau E-urile de pe vremea regimului comunist, de ce un produs avea, în urmă cu aproape două decenii, doar două zile de valabilitate și astăzi aproape un an.
"Pe vremea lui Ceaușescu erau maxim opt conservanți și aromatizanți alimentari. Cei mai cunoscuți sunt azotiții și azotații de sodiu. Concentrația maximă admisă era de 14 mg/100 grame produs", ne spune inginerul în chimia alimentară.
Preparatele de carne conțineau conservanți
Preparatele de carne conțineau, invariabil, conservanți și coloranți. Se foloseau conservanții pentru menținerea culorii hemoglobinei roșii, altfel, ea s-ar fi oxidat chimic și ar fi căpătat culoarea vineție.
În lipsa acestor conservanți, produsul din carne ar fi avut un aspect comercial neplăcut, devenind astfel neatractiv pentru populație. Cantitatea admisă de conservant era de 7 – 8 mg/100 gram. Orice produs care nu respecta acest STAS era retras de pe piață.
Brânzeturile conțineau doar clorură de sodiu, adică sare alimentară. Mare preț se punea în acele vremuri, pe lanțul frigorific, care trebuia să fie la 10 grade Celsius. "Pe vremea lui Ceaușescu exportam foarte multă telemea în Grecia, era foarte agreat acest produs", își amintește inginerul chimist.
În cazul în care nu se respectă temperatura de păstrare de 10 grade Celsius, în produs apar modificări organoleptice și microbiologice.
Calitatea unui produs lactat, indiferent dacă era vorba de brânză sau de cașcaval, era dată, la o primă evaluare, de ochiurile de fermentație. În cazul în care ochiurile erau lunguiețe, produsul era bun, iar dacă ochiurile erau rotunde nu era indicată comercializarea respectivului produs. "Când găseam o bucată de cașcaval fără găuri de fermentație îi ziceam săpun", ne spune Elvira Grosu.
Ați mai văzut azi vreun produs cu găuri de fermentație?
Un iaurt avea termen de valabilitate maxim 72 de ore
Cum produsele nu conțineau conservanți, și termenele de garanție erau foarte mici. Astfel, pentru un iaurt, termenul era între 48 și 72 de ore, laptele avea termen de garanție maxim 72 de ore, iar halvaua, maxim 30 de zile.
La insistențele inginerilor chimiști, reprezentanții Ministerului Comerțului de la acea dată au acordat termenul de valabilitate. Asta se întâmpla în perioada anilor 1975. Era vorba de un termen până la care produsul putea fi consumat în deplină siguranță. Așa s-a ajuns ca brânza topită, spre exemplu, să aibă un termen de valabilitate de 30 de zile.
Un alt motiv pentru care termenul de valabilitate era foarte scurt era lipsa lăzilor frigorifice, atât în depozite, cât și în magazine. Astfel, termenul de valabilitate al unei sticle de bere începea să curgă din momentul în care era expusă în magazin.
