Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Elena și Ianis Hagi, trei luni de fericire alături de micuțul lor

de Cuget Liber Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 69 1 min citire
Elena și Ianis Hagi, trei luni de fericire alături de micuțul lor
Fiul lui Ianis și al Elenei Hagi a împlinit trei luni, iar părinții săi au marcat această zi cu un tort special și imagini emoționante publicate în mediul online. Cei doi tineri sunt foarte fericiți de când au devenit părinții micuțului Giorgios și petrec tot mai mult timp cu acesta.
Primele fotografii oficiale cu Giorgios au fost dezvăluite la botezul acestuia, un eveniment intim organizat cu multă discreție, dar suficient pentru ca fanii să-l admire pe cel mic. Elena și Ianis Hagi preferă să fie cât mai discreți și încă nu au arătat chipul băiețelului.
Fotbalistul a mărturisit, în urmă cu puțin timp, cât este de fericit și că își dorește o familie frumoasă alături de soția sa.
Este cursul vieții, cu toții ne dorim copii. Sunt fericit și norocos că am reușit să-mi găsesc iubirea vieții, sper să ne țină toată viața, să creștem o familie frumoasă împreună și să fim sănătoși", a declarat Ianis Hagi.
Familia Hagi l-a sărbătorit pe micuțul Giorgios
Recent, mezinul familiei a fost surprins purtând hainele echipei naționale de fotbal a României, la fel ca mama lui, cu numele „Hagi” scris pe tricou. Elena a mărturisit cu mândrie că fiul lor deja este cel mai mare fan al tatălui său, scrie romaniatv.net. 
Micuțul născut la finalul lunii august a împlinit recent trei luni. Părinții lui i-au făcut un tort alb, decorat simplu, pentru a-l sărbători.
Numele Giorgios înseamnă, în esență, „țăran, lucrător al pământului” sau „cel care lucrează pământul”. Este foarte popular în Grecia și în comunitățile de origine greacă și are rădăcini în termenul grecesc vechi. Atunci când părinții aleg acest nume, de obicei este asociat cu hărnicia, rădăcinile tradiționale și stabilitate. În România, variantele sunt: George sau Gheorghe, la fel ca și numele bunicului – Gheorghe Hagi.
Taguri
Articolul anterior Sublocotenent Corina Mihailov: „Rolul nostru nu este să pedepsim, ci să prevenim”
Articolul următor Vești triste despre Bruce Willis: Starea de sănătate a actorului s-a deteriorat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei