Vineri, 05 Iunie 2026

Erdogan și Putin, discuții despre situația din Siria

de Cuget Liber Vineri, 02 Decembrie 2016 164 1 min citire
Erdogan și Putin, discuții despre situația din Siria
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și omologul său rus, Vladimir Putin, au convenit, miercuri, în cursul unei discuții telefonice "să accelereze eforturile" pentru a pune capăt luptelor la Alep și a permite transportul ajutoarelor umanitare în orașul sirian, potrivit agenției turce de presă Anadaolu, citată de AFP.
Cei doi lideri "au convenit să accelereze eforturile pentru a pune capăt luptelor la Alep și a permite transportul ajutoarelor umanitare civililor care se află în oraș", a informat agenția de presă proguvernamentală.
Kremlinul a confirmat într-un comunicat desfășurarea unei convorbiri, "la inițiativa părții turce", menționând că cei doi președinți "au continuat substanțialul lor schimb de opinii asupra problemei siriene, inclusiv asupra situației de la Alep".
Noua discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin, a treia în mai puțin de o săptămână, a avut loc în timp ce forțele fidele președintelui sirian, Bashar Al-Assad, sprijinite de aviația rusă, avansează de mai multe zile în cucerirea cartierelor din estul orașului, aflate sub controlul opoziției.
Turcia și Rusia, ale căror relații s-au intensificat după o gravă criză diplomatică legată de un incident aerian, au în continuare păreri divergente în privința Siriei, unde Ankara îi sprijină pe rebelii care încearcă să îl alunge pe Bashar Al-Assad, susținut la rândul lui de Moscova.
Astfel, Rusia a anunțat, miercuri, că așteaptă explicații din partea Turciei, după ce Recep Tayyip Erdogan a declarat că obiectivul intervenției armatei țării sale în Siria este "să pună capăt regimului tiranului Bashar al-Assad".
Taguri
Articolul anterior Frontex, apel la statele membre UE. Pericol la frontiere
Articolul următor "Vreau să păstrăm în țară cât mai mulți dintre tinerii profesioniști"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei