Estonia a acuzat Serviciul de informaţii militare al armatei ruse (GRU) că a întreprins începând din 2020 atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, ţărilor membre ale NATO şi UE, inclusiv împotriva Estoniei, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Trei ministere estoniene au fost ţinta unor importante atacuri cibernetice în 2020.
„Estonia a atribuit aceste atacuri membrilor unităţii 29155 a Serviciului de informaţii militare al armatei ruse. O anchetă naţională şi internaţională întreprinsă în zece ţări a arătat că obiectivul Rusiei era de a provoca distrugeri sistemelor informatice naţionale, de a obţine informaţii sensibile şi de a da o lovitură sentimentului nostru de securitate", a declarat ministrul estonian al afacerilor externe, Margus Tsahkna.
Parchetul estonian a precizat că unitatea GRU a achiziţionat capacităţi cibernetice şi a lansat atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, precum şi a unor state membre ale NATO şi UE, printre care Estonia, începând din 2020.