O explozie puternică s-a produs joi, în orașul turc Diyarbakir din sud-estul țării, în apropierea unei stații de autobuz, informează Haberturk TV, preluată de Reuters. Atacul cu mașină-capcană a vizat un microbuz ce transporta forțe speciale ale poliției.
- Publicitate -
Cel puțin șapte polițiști au murit și alte 27 de persoane, printre care 14 civili, au fost rănite în atacul cu mașină-capcană produs joi, 31 martie, în Diyarbakir.
Potrivit AFP, care citează autoritățile locale, explozia a fost provocată de detonarea de la distanță, prin telecomandă, a unui vehicul încărcat cu explozibili.
Atacul a avut loc în preziua unei vizite a premierului Ahmet Davutoglu în oraș, care are prevăzute întâlniri cu locuitorii din oraș și o evaluare a pagubelor produse de lupte, notează AFP. Diyarbakir, cel mai mare oraș din sud-estul Turciei, a fost afectat de mai multe valuri de violență din cauza luptelor dintre rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și forțele de securitate. Până în prezent atacul nu a fost revendicat, dar în trecut o ramură radicală a PKK a revendicat două atacuri cu bombă de la Ankara, scrie realitatea.net