Se presupune că un absolvent sau un student în an terminal la Facultatea de Litere ar trebui să știe să scrie românește. Chiar dacă este la profil limbi străine, cum veți vedea în exemplul de față. De fapt, se presupune că un cetățean român trebuie să-și știe limba. Darămite unul care termină Literele…
- Publicitate -
Am scris de multe ori despre studenți sau absolvenți care vin să se angajeze la ziar și nu au minime cunoștințe (la nivel de clasa a patra) de gramatică. Majoritatea sunt de la facultăți particulare, dar nici cu cei care vin dinspre "Ovidius" nu mi-e rușine. Fostele mele colege de facultate, care au rămas în învățământul superior după absolvire, îmi spun că, de la an la an, studenții sunt mai slabi. Așa vin din licee, iar criteriile de examinare în facultate suferă și ele, probabil, adaptări.
N-or fi toți așa, dar ideea este că niciunul nu ar trebui să se afle în stadiul în care îi recepționăm noi. "Piesa" pe care o voi prezenta mai jos, exempli gratia, este în an terminal la "Ovidius", ba chiar și-a trecut în curriculum vitae ca realizare principală faptul că a trecut de la "cu taxă" la "fără taxă".
"În pofida faptului că s-ar putea ca toate posturile de muncă să nu fie vacante aș dori să îmi cer scuze pentru deranjul provocat și să vă rog cu plenitudine de a-mi oferi ocazia de a primi un anunț în cazul organizării unui concurs pentru ocuparea unui post.", așa sună preambulul din mailul primit de la studenta de 22 de ani, căreia nu-i dăm numele (deși ar merita). O să-i spunem doar Loredana.
Nu o identificăm pentru că ea este un exemplu care dovedește aserțiunea cuprinsă în titlu, pentru că bănuim că mai sunt multe alte specimene asemănătoare și pentru că, până la urmă, nu este vina lor, ci a profesorilor, a școlii care le lasă să ajungă la acest nivel, le iau banii de școlarizare și le lasă impresia că sunt pregătite pentru viață și pentru o slujbă.
Apoi le dau drumul în viață, doar-doar or păcăli niște angajatori mai puțin atenți, mai puțin pre-gătiți ei înșiși, sau interesați de cu totul altceva decât competențele profesionale ale angajatei.
S-a "însușit" turiștilor și le-a "conferit" cele mai bune "servici"
După ce ne roagă "cu pleni-tudine" să o anunțăm dacă avem un post vacant, Loredana ne povestește în curriculum vitae, cu lux de amănunte, slujba ei sezonieră la un hotel din Costi-nești. Domeniul de activitate al firmei "se regăsește în turism și are ca obiectiv principalul mijloc de a conferi (!!!) turiștilor cele mai bune servici (chiar așa, cu un singur i) în materie donfort (bănuim că a vrut să scrie "de confort") în momentul sejurului pe litoralul românesc". Ne dă detalii despre numărul și calitatea angajaților ("3 cameriste, 1 bucătar + 2 ajutori, 3 recepționere, 4 ospătari, 1 barman") - de ce ne-ar interesa așa ceva?! - apoi, cu umor involuntar, explică exact ce responsabilitate avea ea acolo: "de a mă însuși (probabil a vrut să zică "înfățișa") într-un mod plăcut în fața turistului în vederea urmăririi și reglementării problemelor sau întrebărilor pe care acesta le impunea". Treaba ei era de a "menține totul perfect și de a mulțumi întotdeauna clientul", un job "plăcut prin faptul socializării directe cu turiști", un job "care îmbină utilul și plăcutul în același timp", "socializarea directă" și "îmbinarea utilului cu plăcutul" lăsându-ne pe noi să plutim în echivoc când ne gândim la relația ei cu turiștii. Nu că ne-ar interesa, dar nu se face să dai detalii.
Ca să ne facem o idee exactă despre importanța sa, ne explică mai apoi, pleonastic, că "principalul miez al coordonării activității eram noi recepționerii" și ne povestește câte "tabeluri" (corect "tabele") trimitea ea la conducere, la bucătar și la cameriste.
La "aptitudini", scrie: "Muncesc cu o foarte mare calmitate (calamitate ar fi fost la fel de potrivit aici, probabil…) dar totodată cel mai important lucru sunt atenția distributivă și responsabilitatea." Deci cel mai important lucru sunt două, ar fi putut să pună verbul chiar la singular, de vreme ce sunt mai puține de 50!
"Să fi (sic!) deștept în viața de zi cu zi"…
În interviul pe care formularul de CV, ales de pe vreun site, îl presupune, răspunde că peste cinci ani se vede "Femeie de afaceri. Arhitect. Profesor limbi străine.", iar cu privire la compania în care ar vrea să lucreze, spune că-și dorește șefi care "să se implice în totalitate în investițiile personale" (ale lor? ale ei? de ce oare?!).
În final, la cerința "Detaliați personalitatea dumneavoastră ( hobbyuri, aspirații, ce vă motivează etc. )", Loredana ne dă o lecție de viață de care nu mă lasă inima să vă privez: "Voleiul. Arta. Muzica. Limbile străine. Socializarea. Designul interior... Și cel mai important lucru e să fi (chiar așa, cu un singur i) deștept în viața de zi cu zi dacă vrei cu adevărat să realizezi ceva..."
Loredana, dragă, cu toată mila pe care mesajul tău mi-o inspiră, trimiterea unui CV în acest hal nu e chiar lucrul cel mai deștept pe care cineva l-ar putea face dacă urmărește angajarea. În cazul tău, cel mai important ar fi să pui mâna pe carte, dacă vrei să ieși din stadiul de pițipoancă și să ajungi – nu peste doar cinci ani, însă – ceva din tot ce-ți dorești.
Acesta-i mesajul meu către studenta în an terminal la Litere, iar profesorilor care au trecut-o de la cu taxă la fără taxă - cea mai importantă realizare a acestei fete - și celor care au trecut-o anii până acum, nu pot decât să le bat obrazul.
