Duminică, 07 Iunie 2026

Fanta din România. apă chioară. Concentrația se suc de portocale este sub 5%. În alte state ajunge la 20%

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Joi, 12 Ianuarie 2023 1092 1 min citire
Fanta din România. apă chioară. Concentrația se suc de portocale este sub 5%. În alte state ajunge la 20%
Fanta vândută în România are rețeta puternic schimbată în comparație cu alte state. De exemplu, la cea românească există o concentrație de suc de portocale de doar 5%. În schimb, pe alte piețe din Europa, concentrația de suc de portocale ajunge chiar și la 20%, potrivit RealitateaAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, joi seară, că a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menţionând că, dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit dublul standard, atunci compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri.
ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urmă cu 5 luni, a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, solicitând verificarea, în statele membre ale Uniunii Europene, a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr şi Fanta Lămâie.
“Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023, ţara noastră a solicitat iniţierea unei acţiuni coordonate de către România, la nivelul UE, de verificare comună, împreună cu Autorităţile competente din alte state membre, care au atribuţii de identificare a presupusei încălcări, pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest iniţiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea şi combaterea, ca practică comercială incorectă, a calităţii diferenţiate - aşa-numitul «dublu standard» pentru cele 3 produse consumate, în cantitate mare, de către cetăţenii europeni”, a transmis ANPC. 
Taguri
Articolul anterior Cod galben de ploaie, burniţă şi ceaţă în zone din 13 judeţe, joi dimineaţa
Articolul următor PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT CALIFICAT ȘI DE INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

Comentează știrea

Gabi
13 ianuarie 2023
romani fraieri

Nemernici de producatori, ne iau pe noi pelicanii si fraierii europei. Sper sa-i amendeze maxim.

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei