Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fericiți cei săraci cu duhul, că n-au grija cursului valutar

de Redactor 22 Miercuri, 06 Februarie 2008 401 2 min citire
Ultima perioadă a anului trecut și prima lună a acestui an au fost dominate de o instabilitate cu care România nu s-a prea confruntat în ultimii ani.
Astfel, dacă în toamna lui 2007, românii care își făcuseră creditele în euro își frecau mâinile de bucurie pentru că moneda națională își "încorda" mușchii în fața monedei europene, în detrimentul exportatorilor și al salariaților care își primeau salariile în valută, trecerea timpului a schimbat radical situația, înclinând balanța în favoarea celor din urmă. Practic, cel puțin în ultima lună, a fost ca un fel de mană cerească pentru speculatorii de pe piața valutară, leul pierzând teren în fața euro în fiecare zi. La rândul lor, "fericiții" din toamnă s-au transformat, după doar un anotimp, în cei mai triști oameni, principala vină purtând-o, în opinia lor, Banca Națională a României. Că așa a fost sau măcar numai într-o mică măsură nu știe nimeni cu exactitate, cert este că, parcă săturându-se de toate "fițele" făcute și toate acuzațiile aduse, banca centrală a intervenit într-un final și i-a băgat pe "fericiți" și pe "nefericiți" în aceeași oală.
Așa cum deja se știe, intervenția BNR a constat în majorarea dobânzilor cu un punct procentul. Și efectele nu au întârziat să apară. Leul a recuperat tot ce pierduse în prima lună a lui 2008 iar băncile au reacționat, aproape concomitent cu BNR, și au crescut dobânzile la credite și la depozite. Și cum nu prea mai există român sau societate fără un împrumut în bancă iar valoarea totală a depozitelor este mult inferioară celei a creditelor, este lesne de înțeles ce va urma, și anume ratele plătite la bănci vor fi mai mari decât până acum.
De asemenea, la fel de ușor de înțeles este și faptul că singurii care vor avea de suferit vor fi tot românii, pentru că societățile comerciale vor găsi întotdeauna metode de a-și amortiza pierderile. Iar cea mai simplă modalitate și care are efect întotdeauna este majorarea, la rândul lor, a prețurilor, fie că este vorba de produse sau servicii.
Într-un final, dacă tot acest traseu se respectă, și sunt foarte mari șansele să se întâmple așa, toate pierderile vor fi achitate tot din buzunarele populației, indiferent de preferințele valutare.
Mai mult, dacă se ia în calcul și faptul că începutul anului a adus și o serie de scumpiri în alte ramuri ale economiei, în special la utilități sau alimentație, nu ar fi deloc surprinzător dacă în viitorul apropiat vom constata că valoarea coșului zilnic va înregistra o scădere apreciabilă. Și asta în condițiile în care bugetarii, prin sindicatele care îi reprezintă, încă nu au reușit să ajungă la un acord în privința majorărilor salariale ce vor fi aplicate în acest an, iar previziunile privind atingerea nivelului de inflație propus, de 4%-4,8% sunt, în cele mai multe cazuri, pesimiste.
Articolul anterior Romania’s social insurance budget should see a surplus starting 2017, official deems
Articolul următor Cine promovează proba la mate e norocos!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei