Surse media bulgare au relatat că Maria, fiica cea mai mare a președintelui rus Vladimir Putin, a născut un băiețel. Nașterea a decurs în cea mai mare secretomanie, astfel încât infor-mația nu a fost nici infirmată, nici confirmată, potrivit site-ului rusesc Ura.ru
- Publicitate -
Cel care primul a difuzat informația a fost portalul bulgar btvnews.bg, în schimb canalelor media ruse le-a fost recomandat să nu difuzeze informații despre nașterea copilului.
Potrivit jurnaliștilor de la Sofia, nașterea a avut loc la 15 august într-o clinică dintr-un oraș bulgar. Copilul a fost adus pe lume prin cezariană.
Președintele rus și-ar fi vizitat deja fiica. Mama și copilul se simt bine.
În luna aprilie a.c., apăruse informația potrivit căreia fiica mai mică a liderului de la Kremlin, Ekaterina (26 de ani) urma să se mărite cu fiul unui amiral sud-coreean. Despre Maria (27 de ani) presa britanică a scris că ar avea relații cu un cetățean olandez, cu funcții importante în diferite subsidiare ale concernului Gazprom în Occident.