Iranul a anunțat că forțele sale de securitate l-au eliminat, sâmbătă, pe organizatorul celor două atacuri care au avut loc miercurea trecută la Teheran și care s-au soldat cu moartea a 17 persoane, în timp ce măsurile de securitate au fost întărite pe teritoriul țării pentru a preveni și alte posibile atacuri, relatează agenția Reuters.
- Publicitate -
Gruparea Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacurilor din parlamentul țării și de la Mausoleul ayatolahului Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran.
"Organizatorul și principalul conducător al atacurilor teroriste de la parlament și Mausoleul lui Khomeini a fost ucis astăzi (sâmbătă) de către forțele de securitate", a declarat ministrul iranian de interne, Mahmoud Alavi, citat de agenția de presă Tasnim.
Potrivit declarațiilor lui Alavi, luna trecută, Ministerul Informațiilor a indentificat și anihilat "aproape zilnic" câte "un grup terorist", dar nu a făcut publice informațiile pentru a nu semăna panică în rândul opiniei publice.