Donald Trump a anunţat că intenţionează să îl numească pe fostul guvernator de Arkansas Mike Huckabee în funcţia de ambasador al SUA în Israel, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
„El adoră Israelul şi poporul Israelului, şi reciproc, poporul Israelului îl adoră. Mike va lucra neobosit pentru revenirea păcii în Orientul Mijlociu!", a afirmat preşedintele ales.
Statele Unite sunt principalul aliat al Israelului. În timpul mandatului său anterior, Trump a făcut numeroase gesturi în favoarea Israelului, mutând ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, suspendând sprijinul financiar pentru agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, recunoscând suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan siriene ocupate şi contribuind la normalizarea relaţiilor dintre Israel şi mai multe ţări arabe în cadrul Acordurilor Abraham.
Revenirea lui Trump la Casa Albă ridică însă un semn de întrebare cu privire la cursul războaielor din Gaza şi Liban. Pe de o parte, el îşi menţine sprijinul constant pentru Israel, pe de altă parte, în primul său discurs după câştigarea alegerilor, liderul republican a asigurat că nu doreşte războaie: „Nu voi începe un război. Am de gând să le opresc”.