Fostul președinte ciadian Hissene Habré, judecat la Dakar de un tribunal special african, a fost condamnat la închisoare pe viață, fiind găsit vinovat de crime împotriva umanității, violuri, execuții, sclavie forțată și răpiri, relatează AFP.
- Publicitate -
Conform sentinței pronunțate de președintele tribunalului, Gberdao Gustave Kam, fostul președinte ciadian a fost "declarat vinovat de crime împotriva umanității, de viol, sclavie forțată, omor voluntar, practicare masivă și sistematică de execuții sumare, răpiri de persoane urmate de dispariția acestora, de torturi și acte inumane", scrie Agerpres.
În schimb, fostul președinte ciadian a fost achitat de acuzațiile de "crime de război și detenție ilegală".
"Ținând cont de extrema gravitate" a faptelor, Hissene Habré a fost "condamnat la pedeapsa cu închisoarea pe viață", a declarat magistratul.
Habré are la dispoziție 15 zile pentru a face recurs.
Arestat la 30 iunie 2013, el a fost judecat începând din 20 iulie 2015 de Camerele africane extraordinare (CAE), instanță creată în urma unui acord între Senegal și Uniunea Africană (UA), pe care Habré a recuzat-o și în fața căreia a refuzat să se exprime și să se apere.