Duminică, 07 Iunie 2026

Frans Timmermans, nominalizat să conducă o coaliţie dintre Laburişti şi Verzi în alegerile din Olanda

de Sorin MIHALACHE Duminică, 13 August 2023 176 < 1 min citire
Frans Timmermans, nominalizat să conducă o coaliţie dintre Laburişti şi Verzi în alegerile din Olanda
Frans Timmermans, politicianul olandez care a exercitat până acum funcţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru Pactul verde european, a fost nominalizat pentru a conduce coaliţia dintre Laburişti şi Verzi în alegerile din 22 noiembrie, relatează agenţia DPA.
Comitetele executive ale ambelor partide de centru-stânga l-au nominalizat pe Timmermans, membru al Partidului Laburist din Olanda, drept candidatul lor comun.
Întrucât este singura persoană care candidează, Timmermans este aproape sigur că va fi aprobat de membrii ambelor partide, care au termen până la 22 august să-şi dea consimţământul prin vot.
În vârstă de 62 de ani, Timmermans a declarat, în luna iulie, că vrea să fie noul prim-ministru al Olandei.
În timpul celor zece ani pe care i-a petrecut la Bruxelles, Frans Timmermans a fost responsabil, între alte lucruri, de Pactul verde european - principala strategie a UE pentru combaterea schimbării climatice. El a fost ministru de externe în Olanda înainte de a veni la Bruxelles, în 2014.
Comitetele executive ale ambelor partide l-au numit „candidatul ideal” pentru a le conduce alianţa în alegerile de la 22 noiembrie.
Taguri
Articolul anterior DOLIU ÎN LUMEA POLITICĂ! Moarte cumplită pentru un primar, aseară
Articolul următor Spectacol pe cerul din întreaga lume! Ploaia de Perseide a atins punctul maxim

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei