Președintele francez Emmanuel Macron a promulgat legea care facilitează restituirea operelor de artă jefuite în perioada colonială, o măsură cerută de mult timp în Africa și salutată de China, informează agenția AFP.
- Publicitate -
Această lege permite guvernului francez să retragă oficial o operă de artă din domeniul public prin decret, conform textului publicat în Monitorul Oficial, fără a fi necesară o legislație specifică pentru fiecare caz.
Se specifică însă că, dacă bunul cultural în cauză aparține unei alte persoane juridice de drept public decât statul, retragerea sa din domeniul public nu poate fi pronunțată decât după aprobarea de către acea persoană juridică.
Legea se aplică numai bunurilor dobândite între 20 noiembrie 1815 și 23 aprilie 1972, date care marchează începutul celui de-Al Doilea Imperiu Francez și ajunul intrării în vigoare a unei convenții UNESCO privind transferul bunurilor culturale.