Vineri, 05 Iunie 2026

Franța exclude o intervenție terestră în Libia

de Cuget Liber Joi, 24 Martie 2011 1139 < 1 min citire
Franța exclude o intervenție terestră în Libia
François Fillon, premierul Franței - țară aflată în prima linie în operațiunile din Libia - a venit în fața Parlamentului de la Paris pentru a justifica această intervenție armată. În opinia primului ministru francez, operațiunile sunt menite să "contreze zidul opresiunii exercitate de colonelul Gaddafi asupra poporului său. A nu interveni însemna a opri suflul libertății. Nu puteam accepta acest lucru", a subliniat Fillon, citat de RFI.
Pentru a răspunde îngrijorărilor aleșilor de la Paris, dar și ale opiniei publice franceze, șeful executivului francez a spus că "o intervenție la sol este explicit exclusă. Franța nu se va substitui poporului libian", a repetat François Fillon în fața deputaților de la Paris.
În sfârșit, semn că Franța era nerăbdătoare să atace obiectivele lui Gaddafi, "zborurile de recunoaștere aeriană efectuate de piloții francezi au început încă din 4 martie", adică două săptămâni înaintea ofensivei aliaților.
Taguri
Articolul anterior Ajutați-vă copiii să nu facă rele
Articolul următor Libia are rezerve de aur de șase miliarde de dolari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei