Franța va primi mai multe funcții impor-tante în NATO și va consolida astfel poziția Europei în cadrul Alianței militare, odată cu revenirea sa în structurile de comandă ale acesteia, a declarat ministrul francez de Externe Bernard Kouchner, înaintea unui vot în acest sens din Parlament.
- Publicitate -
Președintele francez Nicolas Sarkozy ar putea anunța încă de săptămâna aceasta că țara este pregătită să se alăture comandamentului integrat al NATO, care plă-nuiește, antrenează și desfășoară operațiunile comune. El riscă să se confrunte cu rezistența partidelor de opoziție, dar și a unor membri ai propriului partid, UMP, criticii susținând că Franța își va pierde astfel capacitatea de a acționa ca o contrapondere față de Statele Unite și de a-și construi alianțe diplomatice independente.
Kouchner a declarat ieri pentru "Le Figaro", citat de Reuters, că este momentul potrivit pentru ca Franța să revină în structura de comandă a NATO, la mai mult de patru decenii după retragerea sa, în timpul președinției lui Charles de Gaulle, în plin Război Rece.
Președintele Sarkozy va găzdui un summit al liderilor NATO luna viitoare, la care analiștii se așteaptă ca revenirea completă a Franței în Alianță să fie oficializată.