Duminică, 07 Iunie 2026

Franța vrea modificări în acordul Schengen, pentru gestionarea fluxurilor masive de imigranți

de Cuget Liber Vineri, 22 Aprilie 2011 312 2 min citire
Franța vrea o reformă a acordului Schengen, care să permită reintroducerea controalelor la frontierele interne în cazul unui aflux masiv de imigranți, a declarat ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauqiez, potrivit Mediafax.
Cu câteva zile înaintea unei întâlniri între președintele francez, Nicolas Sarkozy, și premierul italian, Silvio Berlusconi, Wauqiez a reiterat punctul de vedere exprimat vineri de Franța, care a propus o extindere a posibilităților de suspendare provizorie a prevederilor acordului și de restabilire a controalelor la granițele interne.
"Facem față aceleiași provocări, iar interesele noastre sunt comune. Răspunsul corect este o mai bună integrare. Avem nevoie de echipe de grăniceri comune, de nave și programe pe care să le folosim în comun. Vom face și propuneri în acest sens", a spus el, într-un interviu publicat de Journal du dimanche.
Wauqiez a precizat că nu se pune problema retragerii din acordul Schengen, ci a unei colaborări cu partenerii în vederea introducerii unei noi clauze. "Franța vrea să analizeze posibilitatea reintroducerii controalelor la graniță în cazul unui aflux major către Uniunea Europeană", a spus el.
"Europa nu înseamnă libera circulație a imigranților ilegali. Trebuie să învățăm cu toții lecțiile acestei crize, așa cum am făcut și atunci când a fost atacată moneda euro. Soluția este o mai bună integrare. Între timp, avem nevoie de o frână de urgență în cazul unei crize majore", a afirmat ministrul francez pentru Afaceri Europene.
Italia se confruntă de mai multe săptămâni cu un aflux important de imigranți după revoltele din Tunisia, în urma cărora mai mult de 20.000 de tunisieni au debarcat pe insula Lampedusa. Deși conform legislației europene Italia trebuie să asigure gestionarea situației imigranților, Franța critică decizia autorităților de la Roma de a le acorda acestora permise de sejur pentru șase luni, care le oferă posibilitatea de a intra pe teritoriul francez.
La rândul său, Italia a criticat în repetate rânduri lipsa de solidaritate a partenerilor europeni în fața acestei situații.
Articolul anterior Elena Băsescu împlinește sâmbătă 31 de ani
Articolul următor Ofertele de 1 Mai, mai ieftine afară decât la noi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei