Vineri, 05 Iunie 2026

Fursecuri "macabre", aduse de o elevă la școală! Poliția a deschis anchetă

de Cuget Liber Joi, 18 Octombrie 2018 1041 1 min citire
Fursecuri "macabre", aduse de o elevă la școală! Poliția a deschis anchetă
O liceană americană susține că a făcut fursecuri în care a pus cenușa bunicii sale și le-a oferit unor colegi de clasă, a anunțat poliția din Davis (California), care-i consideră declarațiile foarte credibile, relatează news.ro, care citează AFP.
Faptele s-au petrecut pe 4 octombrie, la Da Vinci Charter Academy, iar cel puțin nouă liceeni ar fi mâncat biscuiții "macabri", a declarat Paul Doroshov de la Poliția din Davis miercuri, citat de presa locală.
Unii elevi nu știau despre prezența cenușii umane în fursecurile dulci, însă alții "au fost avertizați și, cu toate acestea, le-au consumat", a deplâns el acest caz grav în opinia sa.
Unul dintre liceeni, Andy Knox, a declarat pentru postul local KCRA-TV că o fată din calasa sa i-a oferit o prăjitură și i-a spus că conținea un "ingredient special", dar că el s-a gândit că era vorba despre canabis.
Potrivit adolescentului, biscuitele nu avea gust ciudat, dar conținea "mici granule gri" și "crănțănea între dinți, ca atunci când mănânci nisip, când ești copil".
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească cum să încadreze juridic faptele. Ei studiază o secțiune a Codului Penal californian consacrat profanării cadavrelor, însă capătul de acuzare de tulburarea ordinii publice ar putea fi mai potrivit, relevă Paul Doroshov.
Taguri
Articolul anterior Plantări de toamnă, la Constanța!
Articolul următor PE CE LUME TRĂIM? Femeie gravidă, masacrată pentru a-i fi luat copilul din burtă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei