Duminică, 07 Iunie 2026

Germania a decis să evacueze familiile diplomaţilor săi din Israel şi Liban

de Sorin MIHALACHE Duminică, 29 Septembrie 2024 453 < 1 min citire
Germania a decis să evacueze familiile diplomaţilor săi din Israel şi Liban
Germania a anunţat evacuarea familiilor diplomaţilor săi din Israel, Liban şi Cisiordania unde a decis, de asemenea, să reducă la strictul necesar personalul din misiunile sale diplomatice, relatează agenţia AFP.
Ministerul german de Externe a declarat că a reunit celula de criză după asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, pentru a discuta „situaţia foarte tensionată din Liban şi regiune după ultimele lovituri".
Berlinul a decis să ridice nivelul de criză pentru misiunile sale la Beirut, Ramallah şi Tel Aviv", se arată într-un comunicat al ministerului.
Concret, acest lucru înseamnă că membrii familiilor personalului desemnat acolo vor pleca şi vor merge într-un loc sigur în regiune sau în Germania. Personalul aflat la post va fi redus, asigurându-ne totodată că misiunile sunt în continuare capabile să-şi îndeplinească toate sarcinile", a adăugat sursa citată.
Germania şi-a avertizat deja cetăţenii cu privire la riscurile de a călători în Israel, Liban şi teritoriile palestiniene.
Taguri
Articolul anterior Raziile continuă în județul Constanța. Cum acționează oamenii legii
Articolul următor Coreea de Nord: Ajutorul militar american pentru Ucraina, o greşeală incredibilă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei