Germania a început, duminică, să își retragă trupele de la o bază aeriană din Turcia, de unde sprijineau operațiunile internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, în urma unei dispute cu Ankara privind accesul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, potrivit Reuters.
- Publicitate -
Retragerea de la baza Incirlik, aprobată luna trecută de parlamentul german, marchează un pas suplimentar într-una din numeroasele dispute bilaterale, care variază de la campania de represiune dusă de Ankara după puciul eșuat de acum un an și până la campania politică a unor oficiali turci în Germania.
Avioanele Tornado germane urmează să mai opereze de la baza Incirlik până la sfârșitul iulie, ca parte a unei misiuni care oferă zboruri de recunoaștere în sprijinul operațiunilor coaliției conduse de SUA împotriva Statului Islamic în Irak și Siria.
Între timp, materialul necesar urmează să fie mutat la o nouă bază aeriană din Iordania, unde avioanele sunt programate să ajungă până în octombrie.
Un avion de realimentare german a părăsit, duminică, baza Incirlik pentru Iordania, a precizat, pentru Reuters, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării german.