acestui an, s-a dublat comparativ cu situaţia din perioada similară a anului trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a inflaţiei, fără a atinge însă valorile record înregistrate înainte de pandemie, arată cifrele oficiale publicate, informează AFP.
- Publicitate -
Din ianuarie şi până la finele lunii august, un număr de 19,12 milioane de turişti străini au vizitat Grecia, ceea ce reprezintă o creştere de 121% comparativ cu perioada similară a lui 2021, un an care a continuat să fie marcat de restricţiile legate de Covid-19, a anunţat Banca Centrală a Greciei.
În ceea ce priveşte cifrele pentru luna august, când în mod tradiţional se atinge apogeul sezonului turistic în Grecia, numărul de turişti străini a depăşit 5,8 milioane, o creştere de 44% comparativ cu luna august a anului trecut. În pofida creşterii, numărul de străini care şi-au făcut sejurul turistic în Grecia rămâne însă sub nivelul record atins în 2019. Cifrele înregistrate în primele opt luni ale anului sunt mai mici cu 12,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019 iar cele pentru luna august sunt cu 13,3% mai mici.
Pe lângă efectele inflaţiei, care a afectat bugetele majorităţii gospodăriilor din Europa, turismul a avut de suferit şi de pe urma consecinţelor războiului din Ucraina, în condiţiile în care numărul turiştilor ruşi în Grecia a scăzut cu 93% în primele opt luni ale anului