Duminică, 07 Iunie 2026

Grecia: Prim-ministrul interimar Sarmas a fost învestit, înaintea unui nou scrutin

de Sorin MIHALACHE Vineri, 26 Mai 2023 161 < 1 min citire
Grecia: Prim-ministrul interimar Sarmas a fost învestit, înaintea unui nou scrutin
Prim-ministrul grec interimar Ioannis Sarmas a depus jurământul la Atena, o nouă etapă spre un al doilea scrutin, cel mai probabil la sfârşitul lunii iunie, după cel câştigat duminică de partidul de guvernământ Noua Democraţie (dreapta), transmite agenţia AFP.
Ioannis Sarmas, în vârstă de 66 de ani, preşedintele Curţii de Conturi a Greciei, a fost numit şef al guvernului de către preşedinta Katerina Sakellaropoulou după eşecul, dorit de principalele partide, al tentativelor de formare a unui executiv de coaliţie.
Sarmas trebuie să formeze un guvern până vineri. „Guvernul interimar va avea ca singură prerogativă să aplice legile şi să organizeze alegerile", a declarat el la finalul unei scurte ceremonii.
Cei 300 de deputaţi aleşi pe 21 mai se vor reuni pentru prima oară duminică. A doua zi, parlamentul va fi dizolvat şi va fi anunţată oficial data noului scrutin. Foarte probabil, el va avea loc pe 25 iunie, aşa cum o doreşte Kyriakos Mitsotakis, de acum fost prim-ministru. 
Taguri
Articolul anterior Josep Borrell îndeamnă Havana să consolideze relaţiile economice cu UE
Articolul următor Ungaria contestă un demers al Parlamentului European de a-i bloca preluarea preşedinţiei Consiliului UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei