Ediția 2008 a Galei Folk "Om bun" poposește la Constanța pe 29 octombrie, mai exact la Casa de Cultură a Sindicatelor, care găzduiește pentru prima dată acest eve-niment. Victor Socaciu își va lansa, cu acest prilej, albumul "În fiecare zi", avându-i alături de el pe renumiții folk-iști Vasile Șeicaru, Tatiana Stepa și Mircea Vintilă.
- Publicitate -
Cel de-al 15-lea album al lui Victor Socaciu, "În fiecare zi", a fost realizat în colaborare cu trupa "Biroul Executiv" și conține 13 piese, din care 11 originale. După 35 de ani de carieră artistică, Victor Socaciu vorbește despre noua sa realizare: "Albumul este presărat cu pamflete, disperări, iubiri, momente de sensibilitate și îi este dedicat mamei mele".
Cei care doresc să își petreacă seara de 29 octombrie în com-pania unor artiști de marcă vor avea parte de un cadou la achiziționarea biletului, în valoare de 30 de lei. În acest sens, directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, a luat decizia de a oferi fiecărui cumpărător de bilete câte un exemplar al noului album semnat Victor Socaciu.
Motivațiile fiind stabilite, iubitorii muzicii folk sunt așteptați la eveniment începând cu ora 19.