Ce vreme frumoasă de grevă, ieri, pe perioada celor două ore, cât profesorii și-au propus să avertizeze Guvernul Tăriceanu că s-au săturat de atâta bătaie de joc, tocmai bună de-un chiul sub acoperire.
- Publicitate -
La ora documentării noastre, respectiv 12,15, din curtea Liceului Teoretic "Ovidius" dădea bir cu fugiții un grup masiv de elevi. Sceptici în declarații, în cele din urmă ne-au spus că fugeau de la o oră de filozofie. "Doar e grevă!", s-a scuzat mai apoi una dintre eleve.
La Grup Școlar "C.A. Rosetti", din totalul celor 94 de cadre didactice, 51 s-au aflat în grevă. Și cum pauzele au fost de la 13,20 la 13,30 și-apoi de la 14,20 la 14,30, greva a cam fost… pe bucățele. Împreună cu Simona Dănilă, lider de sindicat în această instituție, am vizitat câteva clase "greviste". La clasa a IX-a A, cu toate că este membră de sindicat, prof. Camelia Soporan a declarat că nu este de acord cu această grevă. La clasa a XII-a B, prof. Irina Pascal, catedra de dezvoltare durabilă în turism, a afirmat că va pune absențe în catalog "pentru că noi suntem în grevă, nu ei!" și a cam plouat cu absențe, pentru că în clasă erau doar vreo șase elevi. Pe de altă parte, Lilișan Menat, catedra elemente de tehnologie generală, a afirmat că, fiind clasa la care este diriginte (a IX-a C), nu va pune absențe.
"Ne sacrificăm noi, dar nu copiii!"
În cancelaria Școlii nr. 16 dezbaterile legate de motivul grevei de avertisment erau furtunoase. "Nu este admisibil ca unei legi - care a fost aprobată de toate forurile oficiale - să i se refuze aplicabilitatea. Chiar se joacă de-a baba oarbă cei din Parlament?", a afirmat Ecaterina Stănășel, lider sindical. "Nu contează ce semnăm, contează că am ajuns bătaia de joc a acestui Guvern. Se tot afirmă că lucrăm patru-cinci ore pe zi și vrem salarii de zeci de milioane, dar despre orele suplimentare, neplătite, pe care colegele mele le susțin pentru binele elevilor ce urmează să susțină tezele cu subiect unic nu pomenește nimeni!", a continuat același interlocutor.
"Se minte cu nerușinare la televizor că salariul mediu al unui profesor este de 1.960 lei", intervine prof. Doina Rusali, catedra de istorie. "De ce ridică celelalte categorii de bugetari împotriva noastră, când de fapt adevărul este cu totul altul. Eu cu gradul I, universitar, după 37 ani de activitate, am un salariu de 2.090 lei cu tot cu mărirea de la 1 octombrie". Iar drept argument, o altă colegă, cu 32 ani vechime și grad I, ne-a arătat fluturașul de salariu pe care stătea scris 1.679 lei. O altă profesoară ne-a declarat că are trei clase care se pregătesc pentru tezele unice – două de-a VII-a și una de-a VIII-a – și trebuie să-i pregătească suplimentar, ajungând și până la opt-zece ore pe zi. "Ne sacrificăm noi, dar nu copiii și din păcate nu ne crede nimeni".
"Tot am tăcut că, deh, suntem intelectuali, și am rămas ultima categorie din toate punctele de vedere, cu salarii care nu ne permit nici măcar greva. Guvernanții trăiesc cu impresia că pentru noi e un lux să facem grevă acum în prag de iarnă, când vor crește cheltuielile la întreținere. Au ajuns non-valorile să conducă, iar prostia să fie promovată la nivel înalt".
Unii sindicaliști consideră această grevă manipulare politică
Conform statisticilor sindicatului constănțean, la greva de ieri au participat 68,87% din cei 7.500 membrii de sindicat. Cu toate că n-am putut afla de la liderii sindicali, în teren am descoperit că au existat destui membrii de sindicat care consideră acest conflict de muncă dinaintea alegerilor drept o manipulare politică. "Și trebuie să mai ținem cont și de faptul că în familiile cu două cadre didactice salariul tăiat chiar și pentru o zi contează foarte mult", ne-a precizat liderul de la liceul "C.A. Rosetti".
Întrebat dacă se întrevede și o grevă generală, prof. Mihai Contanu, vicepreședintele SLSIP, a declarat că e posibil ca până luni, 17 noiembrie, să se întâmple ceva. Ținând cont că, ieri, Senatul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care punerea în aplicare a măririlor salariale de 50% acordate cadrelor didactice s-a amânat până în aprilie 2009.
Înainte de a trece de Parlament însă, Avocatul poporului a atacat la Curtea Constituțională, pe 7 noiembrie, Ordonanța de urgență prin care a fost amânată până în aprilie 2009 creșterea cu 50% a salariilor profesorilor, principalul argument fiind nerespectarea de către Executiv a separației puterilor în stat, iar judecătorii CCR au stabilit ca excepțiile de constituționalitate ridicate să fie dezbătute astăzi.