Sindicatul din care fac parte majoritatea piloților Air France, aflat în grevă de două săptămâni, a anunțat azi încetarea acestei mișcări sociale, cea mai lungă din istoria companiei, fără să poată obține satisfacerea revendicărilor lor de către conducere.
- Publicitate -
"Condițiile dialogului social nu sunt reunite în prezent. Am decis să ne asumăm responsabilitatea terminând greva", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al sindicatului SNPL, Guillaume Schmid, afirmând că vrea să "continue discuțiile într-un cadru mai senin". Greva piloților a blocat la sol jumătate din avioanele Air France începând cu 15 septembrie.