Guvernul yemenit susținut de SUA s-a prăbușit, joi noapte, lăsând țara fără lider în timp ce se zbate să țină la distanță rebelii pro-Iran, numiți Houthi, și insurgenții Al Qaeda, anunță "Boston Globe".Demisia președintelui, a prim-ministrului și a întregului Cabinet din Yemen a luat oficialii americani prin surprindere. Cea mai săracă țară arabă va deveni un teren propice pentru gruparea teroristă Al-Qaeda din Peninsula Arabică (AQAP), care a revendicat atentate în Occident, inclusiv uciderile celor 12 oameni din redacția revistei satirice franceze Charlie Hebdo.
- Publicitate -
Demisia președinetelui Abdu Rabbu Mansour Hadi încheie Primăvara Arabă din Yemen, care a început cu alungarea fostului președinte Ali Abdullah Saleh, în 2011, pe fondul unor proteste masive. Acum, Saleh, care în ultima vreme a devenit un aliat al rebelilor Houthi ce au dărâmat guvernul, pare că se va reîntoarce pe scena politică a Yemenului.
"Ne uităm la o separare a țării și ne îndreptăm spre un proces de negociere de lungă durată, dar, de asemenea, ne putem îndrepta spre un posibil război", spune Charles Schmitz, analist la Institutul Orientul Mijlociu și expert în rebelii Houthis.
Diplomații americani, oficiali ai armatei și analiști din contraterorism încearcă să-și dea seama ce rezervă viitorul Yemenului, scrie adevarul.ro.