Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Horst Köhler a obținut un nou mandat de președinte al Germaniei

de Cuget Liber Luni, 25 Mai 2009 323 2 min citire
Fostul șef FMI Horst Köhler a fost reales sâmbătă președinte al Germaniei, o victorie care a consolidat poziția cancelarului Angela Merkel cu patru luni înainte de alegerile parlamentare, potrivit Reuters.
Realegerea lui Köhler, care și-a învins rivala social-democrată, le-a oferit conservatorilor lui Merkel un triumf important, care le-a ridicat moralul înainte de campania pentru alegerile din 27 septembrie.
Köhler a primit 613 voturi din totalul de 1.224, câștigând la o diferență de numai un vot, după un an greu, marcat de o luptă politică intensă în interiorul marii coaliții a lui Merkel, între conservatori și social-democrați (SPD).
În vârstă de 66 de ani, cu o atitudine modestă și sportivă, actualul șef al statului a știut să se facă apreciat de marele public. Celebritatea la nivel național al acestui fost înalt funcționar era aproape zero atunci când a fost ales în fruntea statului, în 2004. "Care Horst?", se întreba atunci cotidianul de mare tiraj "Bild". De atunci, Köhler a căpătat o statură politică, denunțând salariile încasate de marii patroni sau "monstrul" constituit, în opinia lui, de piețele financiare sau, mai mult, blocând legile pe care le considera neconstituționale. Pe scena internațională a pus accentul pe parteneriatul cu Africa.
"Bineînțeles că sunt mulțumită pentru că a câștigat din primul tur, din cele trei posibile", a declarat Merkel, după ce conservatorii și-au unit forțele cu Democrații Liberi (FDP), din opoziție - partidul pe care îl vor drept partener de coaliție, în locul SPD, după alegeri.
"Nu este niciun secret să vrem o majoritate diferită în Parlament (n.r.-în septembrie). Acesta a fost scopul nostru aici și l-am îndeplinit. Este o veste bună pentru Germania", a spus ea.
Germania și-a ales președintele în ziua în care s-au împlinit 60 de ani de când Legea fundamentală (Grundgesetz) a fost adoptată la Bonn, oraș ce devenea la 23 mai 1949 capitala noii Republici Federale Germania.
Sâmbătă au avut loc tot felul de festivități și concerte, la Berlin cu precădere, dar și la Bonn.
Articolul anterior Paloma Petrescu a preferat politica educațională în defavoarea conducerii unei deconcentrate
Articolul următor Walesa vrea să pledeze în Irlanda pentru Tratatul de la Lisabona

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei