Vineri, la hotelul "Ibis" din Constanța a avut loc o întâlnire organizată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, pentru a facilita în acest fel hotelierilor bulgari din stațiunea Albena posibilitatea de a-și promova oferta turistică și în România. Întâlnirea a făcut parte dintr-un program de colaborare care se dorește a fi dezvoltat între hotelierii români și cei bulgari, al cărui principal scop să fie promovarea litoralului Mării Negre pe plan internațional.
- Publicitate -
Prezentă la întâlnire în calitate de președinte al ANAT pe regiunea de sud, este Corina Martin a susținut încă o dată importanța stabilirii unei legături mai strânse între agenții din turism din România și Bulgaria în scopul promovării reciproce a produselor. Mai mult, aceasta a dat de înțeles că, în prezent, se lucrează la o serie de pachete turistice care să includă obiective din ambele țări sau excursii care să urmărească prezentarea culturii tradiționale românești și bulgărești.
La rândul său, Sonya Stoicheva, directorul adjunct al stațiunii Albena a precizat că "România și Bulgaria sunt țări ale UE. Nu putem împărți punctele de interes ale celor două litoraluri și, de aceea, cred că putem promova împreună această mare rivieră".
Acțiuni asemănătoare vor mai fi organizate și în celelalte orașe importante ale țării, întreaga campanie de promovare urmând a se încheia la data de 28 februarie.